A dispărut. Din ziua aia, nu au mai găsit-o. Dar nu era pierdută fizic, ci mai degrabă mintea sa complet răvășită lipsea de-a binelea. Cel puțin în unele momente. Era schimbată. Privirea ei încolțea flori în sufletul tău. A dispărut.
Nori violet și parfum de roze. Prima dragoste a însemnat redescoperire. Tumultuoasa lume a aruncat din nou ocheade vidului, sufletului de adolescent. Sărac, dar cult. Mereu în așteptare. Plin de iubire, însă îmbibat în teamă. Teamă și respingere, teamă de respingere, teamă. Suferința nu a fost de ajuns pentru a fi scrisă, a trebuit cântată. Plânsă poate. Rațiunea-mi zboară lent, întocmai ca păsările de septembrie. Probabil și cuvintele mele vor dispărea curând.
Știu că visele au fost făurite de oameni care visează pentru oameni care visează. Dar ale noastre? Le-am creat singuri, din spuma îndurărilor și dorul de casă. Ai vrut să mă auzi și ai reușit doar să mă vezi, de înțeles nu m-a înțeles nimeni. Un amurg în inima mea a însemnat răsăritul curajului tău. Parcă îmi numărai coastele atunci când mă priveai. În scurt timp ai plecat, amânat de timp și ploaie.
