Suflete adiacente

"Undeva, atemporal, creșteau flori pe pereți și așteptai să le tușesc într-un crescendo de sentimente gata să devină igrasie." (de Oana Drăgușin, extras de pe albastruoedip.blogspot.ro)

Dubii...dubii de-artist şi de femeie bolnavă. Mai sidefată minte decât o perlă, m-am decis într-o zi să renunţ la gânduri. Nu mai gândi. Încetează să găseşti multiple sensuri la orice auzi. Scenariile din capul tău te macină prea tare. Nu are rost să îţi umpli astfel timpul, cuvintele au o semnificaţie mai aparte decât aceea de a te trage în jos.
Nu. mai. gândi.

Îmi furi lumina, eu îţi dau întuneric. Suflet obosit şi agitat, noi ne-am pierdut demult umanitatea. Cândva, cuvintele mele erau plate şi neînsemnate, atunci nu mă puteam apăra. Probabil ai crede că nu pot fii serioasă. Toarnă mintea aceea ameţită în tot ce scrii, m-a stins otrava inspiraţiei mele. Oare mereu am fost aşa ascunşi?

Dar eu nu merit un răspuns. Poate că arta e făcută să ne întreţină confuzia, să se joace cu sentimentele noastre. Ne face să ne gândim. Şi să ne gândim mult. Ai o inimă şi o conştiinţă. Acestea două împreună dictează mai multe cuvinte decât vei fi în stare să reţii. Îmi pare rău, copil întunecat de vreme, căci nu te pot ajuta acum.

Mintea mea e în altă parte. Ca de obicei, gândesc.