Respir într-un sicriu de secrete ce îmi apasă sufletul nedorit. Trag cu ochiul la ce mai pregătește lumea asta oarbă și defectă pentru a mă bântui. Crede că mă sperie cu ecouri de suflete mute și minți tăcute,oameni ce anihilează vasta dorință de a crea. Cerul cade. Un suflet de artist mai zbiară parcă,încă se mai aude o prelungită șoaptă. Imploră îndurare,poate ar vrea să îl asculți. E pe cale oricum să moară,strivit de neputință. Stau calmă în lada mea de mizerie ce mi-a creat-o lumea asta surdă și infectă. Mă maltratează gândul că toți se cred unici,când sunt de fapt doar clone ale clonelor și sunt patetici. Într-o cadă strâmtă și goală,apa suferinței s-a scurs. Bat la o poartă unde e puțin probabil cineva să îmi deschidă.
E gol și într-un colț stă singur,ați încuiat artistul chiar în el.
Cel mai desavarsit artist poate fi descurajat de constiinta propriei absurditati,de critica sau de indiferenta celei mai desavarsite nulitati.
ReplyDeleteInsa, artistul ramane pe veci inecat in dramatismul si-n nelinistea torentiala a vremii lui.