"Știi cum m-am gândit la noi? Exact ca la punctele unui infinit care nu se vor atinge niciodată. Care,oricât de aproape ar fi,nu se vor lega. Și știi de ce? Pentru că unul e rece,iar celălalt tremură de răceala celuilalt. Pentru că eu sunt eu,iar tu ești tu." (de Maia,extras de pe multa-liniste.blogspot.ro)
Nu-ți găsesc un rost,ești capriciul meu.
Mă strânge inima când mă gândesc la roua ce o spulberi dimineața,în încercarea de a pleca. Și totuși,mă îndemni spre bine. La tine e ceva ce atrage din prima,o răutate pură,parcă ascunsă sub chip de înger. Ești plin de întuneric. Evadezi din lumea asta vicioasă ce îți aglomerează temerile,uiți că nu poți singur și totuși îmi renegi ajutorul. Am fost mereu aici,acceptă-mă. Pătrează-mă în suflet,odată știai să faci asta. Probabil te-a acaparat iluzia lumii blânde ce ți-a promis libertate. Vom scăpa împreună,când vei fi pregătit să uiți. Nu-ți mai ascunde chipul întunecat,eu îți cunosc privirea,privirea aia fixă care-nțeapă. Te uiți stingher în jurul tău dar nu e nimeni,poate nici măcar eu. Încerc să mă adun,să te regăsesc. Ai pășit iar strâmb,și iar mi-am promis că te salvez. Ai părăsit raiul nostru și te îndrepți spre-un iad nesigur,grăiești vorbe dulci dar ai ochii plini de amar și minciuni.
Ai aruncat nimicuri în urma ta,arunci nimicuri în urma noastră.
Cand oamenii vor sa imagineze paradisul, obtin imediat un infern foarte convenabil!
ReplyDelete